Rita, fecioara cu ochii sprintari

Imi amintesc de cantecele si tablourile bunicului. Unele tablouri s-au pastrat dar cel pe care imi zabovea privirea cel mai mult, nu cred ca mai este.

Bunicul (tataia) avea mai multe tablouri in casa. Printre acestea, o tanara care semana cu Romania lui Grigorescu, dar avea la gat o salba de galbeni uriasi. Multi timp am asumat ca aceste tinere erau tiganci, fiindca in vremea mea, numai tigancile se mai imbracau cumva asemanator, dar inteleg ca la vremea picturii, si doamnele de la sate (cunoscute sub numele de “taranci” sau “tarancute”) se imbracau tot asa.

Aceasta confuzie nu-i numai a mea. Faimosul tablou “Romania Revolutionara” a lui Rosenthal a avut-o model pe Maria Rosetti care era la origine scotiana, nascuta Mary Grant.

Sa revenim la copilarie.

La pranz, dupa masa, bunicii isi faceau siesta in pat, dar nu dormeau, ci citeau, iar tataia zdranganea deseori din ghitara:

..frumoasa-i tiganca cu ochii sprintaaaaaaaaaaari..

Vocea bunicului atingea si note mai inalte, si chipul sau devenea mai putin aspru, chiar nostalgic. Aici de obicei intervenea mamaia: “taci Gicu, lasa-ma sa dorm!”

“Ce vrei, Jene, e un cantec de leagan, care-i problema?!”

Si continua:

..cu sanu-i de peaaaaaaaatraa..

Mamaia: “Inveti copiii, prostii, tu! Asta-i cantec?!”

Tataia: “Lasa, Jene, ca e doar un cantec, nu-i nimic rau, ma exprim artistic”

Tataia din pacate nu stia mai mult de prima strofa, pe care am auzit-o astfel de nenumarate ori, cu tot cu intreruperile mamaiei, care se repetau si ele, invariabil, la momentele cheie.

Am gasit intre timp cantecul pe YouTube in interpretarea Ioanei Radu (e-motion) cat si a lui Ion Amititeloaie dar e un pic mai lung decat am rabdare sa ascult in intregim. Am luat asadar intregul poem cat si biografia care urmeaza de pe Meta (fb-virita) si am adaugat trimiteri catre Wikisource.

Versurile apartin lui Artur Enăşescu (1889-1942), poetul despre care se afirmase că, după dispariţia lui Mihai Eminescu şi a lui Panait Cerna, era cel mai îndreptăţit să ocupe locul de poet-filosof, si care a rămas în posteritate prin două dintre poeziile sale: “Ţiganca”, devenită, graţie compozitorului Ionel Fernic şi cântăreţei Ioana Radu, una dintre cele mai îndrăgite şi mai cântate romanţe şi “Balada crucii de mesteacăn”, dedicată ostaşilor anonimi căzuţi la datorie. A fost o fire libertină, reticentă la orice reguli şi constrâgeri, marcat de timpuriu de o maladie psihică ce avea să-l îndepărteze de lumea reală. A iubit, fără a întâlni sufletul pereche, până în ultimii ani de viaţă, marcaţi de nebunie, așteptând o iubită-iluzie pe terasa Capșei. Poate că va fi fost chiar Rița, această altfel de pușkiniană Zamfira, din poemul “Țiganii”, la fel cum Arthur ar fi un faustic Alecu/Aleko, care a renunțat la răzvrătirea impotriva lumii pentru o revoltă  față de lumile sale interioare, pe care le-a nimicit, auto-destructiv : “Să arzi ca o scânteie sub focul tinereţii/ Într-un avânt sălbatic de chin şi zbuciumare/ S-adormi pentru vecie, sunt fericiri pe care/ Le gustă numai sfinţii pe lume şi poeţii!”( Lui Eminescu). Si-a petrecut ultimii ani de viaţă pe străzile Bucureştilor, cerșetor, într-o cruntă mizerie, în underground-ul real al Riței, ca într-o regăsire. Ciudat destin!

Iata si poemul, integral.

Ţiganca (Riţa, fecioara cu ochii sprinţari) - Artur Enăşescu

E Riţa, fecioara cu ochii sprinţari –
Cu sâni ca de piatră
Născută-n alaiul a zece cobzari,
Regină pe şatră.
 
Zglobie ca fulgul, cutreieră văi
Şi negre poene,
Iar ochii ei tineri îi joacă-n văpăi
Pe umede gene.
 
Cosiţa ei creaţă, pe umerii goi,
Îi cade-n inele,
Surâsu-i aruncă pe-ntregul zăvoi
Sclipiri de mărgele.
 
Aprinsă-i năframa ce-i flutură-n vânt,
Râd galbeni în plete –
Când trece cu-n zâmbet, zvârl cuşma-n pământ
Nomadele cete.
 
Când naşte sub corturi un cânt legănat
Şi-un zvon de sandale
Cu patimă cruntă ciocanele bat
În vechi nicovale.
 
Ea joacă sub vaierul strunii prelung
La focuri sărace,
Şi razele lunii fiinţa-i străpung
Cu sute de ace.
 
Uşor se mlădie, roteşte pe loc,
Dând chiot sălbatic,
Şi pare piciorul ei sprinten în joc,
Atins de jăratic.
 
Dispare-n vârtejuri, sar banii pe sân
Loviţi de furtună!
Şi geme ca vie sub meştere mâini,
Lăuta străbună.
 
Târziu stau nomazii la stele culcaţi,
Iar ea pe câmpie,
Sărută văzduhul cu ochi dilataţi
De-o sfântă beţie.
 
Săruleşti, octombrie 1919   

Poezia lui Enasescu a fost comparata cu Gypsies (Tiganii) lui Pushkin, asa ca am adaugat link-uri catre aceasta, cat si alte modele din pictura acelor vremuri.

S-ar zice ca “fondatorul literaturii ruse moderne” a devenit preocupat de tigani (Roma) in timpul exilului din Chisinau, cand de altfel si-a scris poemul, ceea ce e oarecum interesant.

Sources / More info: g1b2i3-tigancusa, fb-virita, zn-grigo, mnar-ROrore, wiki-RoRe, d24-cinerore, wiki-thegyps, pshk-gyp1, psy-analysis

azr: #gypsies, #gypsy, #gipsy, #tigan, #tigani, #tiganie, #poezie, #poem, #poezii, #poeme, #lirica, #roma, #romani, #rromi (Tags)